Osea

Capitol : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14


-Reset+

Capitol 1

1 Cuvîntul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.
2 Întîia dată cînd a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: ,,Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvîrşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!``
3 El s'a dus, şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i -a născut un fiu.
4 Şi Domnul i -a zis: ,,Pune -i numele Izreel; căci peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu, pentru sîngele vărsat la Izreel, şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.
5 În ziua aceea, voi sfărîma arcul lui Israel în valea Izreel.``
6 Ea a zămislit din nou, şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: ,,Pune -i numele Lo-Ruhama (Cea fără îndurare); căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n'o voi mai ierta!
7 Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi -i voi izbăvi prin Domnul, Dumnezeul lor; dar nu -i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.``
8 Ea a înţercat pe Lo-Ruhama; apoi iar a zămislit şi a născut un fiu.
9 Şi Domnul a zis: ,,Pune -i numele Lo-Ami (Nu -i poporul meu); căci voi nu sînteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru.``
10 ,,Totuş numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: ,Nu sînteţi poporul Meu,` li se va zice: ,Copiii Dumnezeului Celui viu!``
11 Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor strînge la un loc, îşi vor pune o singură căpetenie, şi vor ieşi din ţară; căci mare va fi ziua lui Izreel.