Cine au fost macabeii?

PENTRU multe persoane, perioada macabeilor se aseamănă cu o cutie neagră care conţine informaţii privitoare la perioada cuprinsă între încheierea scrierii ultimei cărţi a Scripturilor ebraice şi venirea lui Isus Cristos. După cum anumite amănunte privitoare la cauzele unui accident aviatic pot fi elucidate după cercetarea cutiei negre, o examinare atentă a perioadei macabeilor, o perioadă de tranziţie şi de transformări pentru naţiunea evreiască, ar putea fi revelatoare. Cine au fost macabeii? Ce influenţă au exercitat ei asupra iudaismului înainte de venirea promisului Mesia? — Daniel 9:25, 26. Valul elenismului Alexandru cel Mare a cucerit toate teritoriile cuprinse între Grecia şi India (336–323 î.e.n.). Vastul său imperiu a contribuit la răspândirea elenismului — limba şi cultura Greciei antice. Ofiţerii şi soldaţii lui Alexandru s-au căsătorit cu femei din regiunile cucerite, ceea ce a dus la contopirea culturii greceşti cu culturile străine. După moartea lui Alexandru, regatul său a fost împărţit între generalii săi. La începutul secolului al II-lea î.e.n., Antiochos al III-lea, din dinastia greacă a Seleucizilor din Siria, a smuls Israelul de sub dominaţia Ptolemeilor greci din Egipt. Ce influenţă a exercitat asupra evreilor din Israel dominaţia elenistică? Un istoric a scris: „Deoarece evreii nu puteau evita contactul cu coloniştii greci din Palestina şi cu atât mai mult pe cel avut cu evreii elenizaţi din diaspora, asimilarea culturii şi a gândirii greceşti era un lucru inevitabil. . . . Simplul fapt de a trăi în epoca elenistică presupunea asimilarea culturii greceşti!“ Evreii au adoptat nume greceşti. Într-o măsură mai mare sau mai mică, aceştia şi-au însuşit obiceiurile şi vestimentaţia grecească. Puterea subtilă a asimilării era în ascensiune. Corupţia preoţilor Cei mai expuşi influenţei elenistice dintre evrei au fost preoţii. Pentru mulţi dintre ei, acceptarea elenismului însemna ca iudaismul să ţină pasul cu timpul. Unul dintre aceşti evrei a fost Iason (numit Iosua în ebraică), fratele marelui preot Onias al III-lea. În timp ce Onias era în Antiohia, Iason a mituit autorităţile greceşti. De ce? Pentru a le convinge să-l numească pe el mare preot în locul lui Onias. Regele Antiochos Epiphanes (175–164 î.e.n.), din dinastia greacă a Seleucizilor, a acceptat imediat propunerea. Regii greci nu se amestecaseră până atunci în treburile marelui preot, însă Antiochos avea nevoie de bani pentru campaniile militare. De asemenea, lui i-a surâs ideea de a avea un conducător evreu care să contribuie mai activ la răspândirea elenismului. La cererea lui Iason, Antiochos a acordat Ierusalimului statutul de oraş grecesc (polis). La rândul său, Iason a construit un gimnaziu unde tinerii evrei şi chiar preoţii luau parte la întreceri sportive. Trădarea a dus la trădare. După trei ani, Menelaus, care, se pare, nu făcea parte din linia preoţească, a dat mită o sumă mai mare de bani, iar Iason a fugit. Pentru a-l plăti pe Antiochos, Menelaus a luat sume mari de bani din trezoreria templului. Întrucât Onias al III-lea (aflat în exil în Antiohia) a dezaprobat această faptă, Menelaus a pus la cale asasinarea lui. Deoarece se zvonise că Antiochos ar fi murit, Iason s-a întors la Ierusalim împreună cu o mie de oameni pentru a lua înapoi de la Menelaus slujba de mare preot. Însă Antiochos nu murise. Auzind despre fapta lui Iason şi despre răzvrătirea evreilor împotriva politicii sale de elenizare, Antiochos a ripostat cu violenţă. Antiochos trece la acţiune Moshe Pearlman scrie în cartea The Maccabees (Macabeii): „Deşi documentele istorice nu sunt clare, se pare că Antiochos a ajuns la concluzia că faptul de a li se fi acordat evreilor libertate religioasă fusese o eroare politică. Din punctul lui de vedere, ultima revoltă din Ierusalim nu avea la bază în exclusivitate motive religioase, ci se datora unei atitudini larg răspândite în Iudeea în favoarea Egiptului, iar aceste sentimente politice luaseră o turnură periculoasă îndeosebi deoarece, dintre toate popoarele supuse lui, numai evreii căutaseră şi obţinuseră într-o mare măsură separatism religios. . . . Acestui lucru, a hotărât el, i se va pune capăt“. Diplomatul şi eruditul israelian Abba Eban face următorul rezumat privitor la evenimentele care au urmat: „Rând pe rând, pe parcursul anilor 168 şi 167 [î.e.n.], evreii au fost masacraţi, Templul a fost prădat, practicile religioase iudaice au fost interzise. Circumcizia a ajuns să fie pedepsită cu moartea, şi la fel au stat lucrurile şi cu respectarea Sabatului. Ultimul afront a fost adus în decembrie 167, când, din ordinul lui Antiochos, la Templu s-a construit un altar dedicat lui Zeus, iar evreilor li s-a cerut să jertfească zeului grecilor carne de porc — care, bineînţeles, potrivit legii iudaice, era necurată“. Pe parcursul acestei perioade, Menelaus şi alţi evrei elenizaţi au slujit în continuare într-un templu care acum era pângărit. Deşi mulţi evrei au acceptat elenismul, o nouă grupare numită Hasidim, sau cei evlavioşi, îndemna la o respectare mai riguroasă a Legii lui Moise. Dezgustaţi de preoţii elenizaţi, oamenii de rând au făcut cauză comună cu membrii grupării Hasidim. A urmat o perioadă de martirii, întrucât evreii de pe tot cuprinsul ţării au fost forţaţi să-şi însuşească obiceiurile şi jertfele păgâne, iar nerespectarea acestora era pedepsită cu moartea. Cărţile apocrife ale macabeilor prezintă numeroase relatări despre bărbaţi, femei şi copii care au preferat să moară decât să facă compromis. Reacţia macabeilor Măsurile drastice luate de Antiochos i-a îmboldit pe mulţi evrei să lupte pentru religia lor. În Modein, situat în nord-vestul Ierusalimului, lângă oraşul de astăzi Lod, un preot cu numele Matatia a fost chemat în centrul oraşului. Întrucât Matatia era respectat de localnici, reprezentantul regelui a încercat să-l convingă să ia parte la o jertfă păgână — pentru a-şi salva viaţa, precum şi pentru a le da un exemplu celorlalţi locuitori ai oraşului. Când Matatia a refuzat, s-a înfăţişat un alt evreu, gata să facă compromis. Plin de indignare, Matatia a pus repede mâna pe o armă şi l-a ucis. Încremeniţi de reacţia violentă a acestui bărbat în vârstă, soldaţii greci au reacţionat cu întârziere. În câteva secunde, Matatia îl ucisese şi pe funcţionarul grec. Înainte ca soldaţii greci să se poată apăra, cei cinci fii ai lui Matatia şi locuitorii oraşului îi şi răpuseseră. Matatia a strigat: „Cine este zelos pentru Lege să mă urmeze!“ Pentru a scăpa de represalii, el şi fiii săi s-au refugiat în regiunea deluroasă a ţării. Pe măsură ce vestea despre faptele lor se răspândea, evreii (printre care mulţi membri ai grupării Hasidim) li s-au alăturat. Matatia l-a numit pe fiul său Iuda în fruntea operaţiunilor militare. Probabil datorită iscusinţei militare de care a dat dovadă, Iuda a fost numit Macabeu, care înseamnă „ciocan“. Matatia şi fiii lui au fost numiţi Haşmonei, nume care derivă de la oraşul Heşmon sau de la numele unui strămoş care se numea astfel (Iosua 15:27). Chiar dacă Iuda Macabeul a devenit figura centrală a răscoalei, întreaga familie a ajuns să fie numită Macabei. Restabilirea templului În primul an al răscoalei, Matatia şi fiii săi au reuşit să-şi organizeze o mică armată. De mai multe ori, soldaţii greci au atacat grupurile de luptători Hasidim în ziua de Sabat. Deşi se puteau apăra, aceştia nu au vrut să încalce Sabatul. De aceea a urmat un omor în masă. Matatia — considerat acum o autoritate în materie de religie — a dat o lege care le permitea evreilor să se apere în ziua de Sabat. Această lege nu numai că a dat un nou avânt răscoalei, dar a creat un precedent în iudaism care le-a dat posibilitatea conducătorilor religioşi să adapteze legea iudaică la noile împrejurări. Talmudul reflectă această tendinţă într-o formulare ulterioară: „Să profaneze un Sabat ca să poată sfinţi multe Sabate“. — Yoma 85b. După moartea vârstnicului său tată, Iuda Macabeul a devenit conducătorul necontestat al răscoalei. Dându-şi seama că nu avea cum să-şi înfrângă duşmanul pe câmpul de luptă, el a inventat noi metode de atac, cum sunt luptele de partizani din zilele noastre. El a atacat armatele lui Antiochos în regiunile unde acestea nu se puteau folosi de mijloacele lor obişnuite de apărare. Astfel, după mai multe bătălii, Iuda a reuşit să înfrângă armate incomparabil mai mari decât armata sa. Din cauza conflictelor interne şi a puterii romane aflate în ascensiune, conducătorii seleucizi nu au mai fost aşa de preocupaţi de respectarea decretelor antievreieşti. Acest lucru i-a dat posibilitatea lui Iuda să înainteze până la porţile Ierusalimului. În decembrie 165 î.e.n. (sau probabil în 164 î.e.n.), împreună cu armata sa, el a cucerit templul, a curăţat ustensilele şi l-a dedicat din nou, exact după trei ani de la profanarea lui. Evreii comemorează acest eveniment în fiecare an, cu ocazia sărbătorii dedicării, numită Hanukkah. Politica mai presus de pietate Obiectivul revoltei fusese atins. Interzicerea privitoare la practicarea iudaismului fusese înlăturată. Închinarea şi jertfele de la templu fuseseră restabilite. Mulţumiţi, membrii grupării Hasidim au părăsit armata lui Iuda Macabeul şi s-au întors la casele lor. Însă Iuda avea alte planuri. Având o armată bine pregătită, el s-a gândit să o folosească pentru a pune bazele unui stat evreiesc independent. Motivele politice au luat locul cauzelor religioase care au întreţinut focul răscoalei. Prin urmare, lupta a continuat. Căutând ajutor în lupta sa împotriva dominaţiei seleucite, Iuda Macabeul a încheiat un tratat cu Roma. După ce el a fost ucis într-o bătălie în 160 î.e.n., fraţii lui au continuat lupta. Ionatan, fratele lui Iuda, a dirijat lucrurile în aşa fel încât conducătorii seleucizi au fost de acord să-l numească mare preot şi guvernator în Iudeea, care se afla încă sub suzeranitatea lor. După ce a fost ademenit, prins şi ucis în urma unui complot pus la cale de sirieni, Ionatan a fost urmat de Simeon, ultimul dintre fraţii Macabei. Sub conducerea lui Simeon au fost înlăturate ultimele rămăşiţe ale dominaţiei seleucite (în 141 î.e.n.). Simeon a reînnoit alianţa cu Roma, iar conducerea evreiască l-a recunoscut ca guvernator şi mare preot. Astfel, sub Macabei s-a constituit dinastia independentă a Haşmoneilor. Macabeii au restabilit închinarea la templu înainte de venirea lui Mesia (compară cu Ioan 1:41, 42; 2:13–17). Dar aşa cum încrederea în preoţie a fost trădată ca urmare a faptelor preoţilor elenizaţi, ea a fost zdruncinată şi sub Haşmonei. Într-adevăr, guvernarea exercitată de preoţi cu vederi politice în loc de un rege din adevărata linie a lui David nu a adus binecuvântări reale poporului evreu. — 2 Samuel 7:16; Psalmul 89:3, 4, 35, 36. [Legenda ilustraţiei de la pagina 21] Matatia, tatăl lui Iuda Macabeul, a strigat: „Cine este zelos pentru Lege să mă urmeze!“ [Provenienţa ilustraţiei] Matatia adresându-se refugiaţilor evrei/Ilustraţii din Biblia Doré/Dover Publications

Visit Us

4050 Manzanita Ave

Carmichael, CA 95608

Elim Trinity Church

(916) 454-4738

Hours

Sunday 6:00 pm – 8:00 pm
Wednesday 7:00 pm - 8:30 pm